Ce dracu sa fac? Nu stiu…Sunt pierdut parca. Incerc sa ma regasesc in ceva de facut, intr-o actiune. Oare acolo o sa ma gasesc? Stiu ca sunt aici si acum, de ce nu traiesc aici si acum atunci? De ce vreau sa fiu altundeva? De ce cred ca asta o sa ma implineasca? Daca incerc sa-mi indrept atentia asupra prezentului, asupra a ce este simt o neliniste care reprezinta subcurentul, poate e singurul lucru real?!?! E greu sa mai traiesc cu povara asta, cu acest greu simt al identitatii. Il vad, dar oricat de mult m-as uita la el nu se dizolva, ceva ma tine in frauri. Traiesc cu un constant simt al anticipatiei, cu simtul ca undeva in viitorul apropiat o sa gasesc implinirea. Stiu ca este ego-ul care face asta, il vad, dar nu complet. Ma poticnesc, e ca si cum forta atentiei mele nu e suficienta, poate nu-mi doresc destul de mult asta, sau poate nu sunt pregatit, mi-e frica. Duc o lupta crancena, intr-o zi ma simt OK si a doua parca ma apasa din nou. Ma apasa greutatea eu-ului meu. Vreau ’sa mor’, sa scap de el, incerc sa nu intru in conflict cu el, stiu ca asta ar insemna o iluzie, o pozitie mentala care e contradictorie cu alta pozitie mentala…baltesc in neliniste si agitatie, idealul meu e si el o iluzie, nu ma pot agata de nimic, nu am absolut nici un fel de siguranta. Nici un fel de suguranta psihologica ori materiala, biologica.
Ma uit la tastatura si vad butonul ‘Stop’. Ma opresc un minut si apoi incep sa cataloghez, sa analizez momentul, sa-i dau o semnificatie. Oare ce boala cumplita e asta? Exact incercarea mea de a-i da o semnificatie l-a secatuit.
Cine sunt eu? Ce fac aici? Care e rostul? O gramada de intrebari fara raspuns. Cu cat gandesc mai mult cu atat ma simt mai greu, si mai greu, pana cand? Pana unde? Oare suferinta nu are limite? Pot alege sa ies din acest cerc vicios al relativitatii gandurilor mele, al imperfectiunii si limitarii? Cum pot face asta?
M-am saturat de atata teorie, aproape ca simt nevoia unui conflict cu ceva, cu cineva. Poate atunci o sa stiu macar cine sunt, cum altfel? Am parca nevoie de ceva solid cu care sa reactionez.
Si totusi, cum pot eu sa observ toate astea in mine, e cu siguranta o iluzie, poate monstrul din mine isi cere partea, hrana. E in sevraj. Acum e mai bine, pentru moment.
Taguri: corpul de durere, ego, lupta interioara, monstrul din mine



(5.00 din 5)