Vlad Suciu

Cand eram de vreo 6-7 ani, cu ocazia sarbatorilor, parintii mei au invitat la masa niste prieteni de-ai lor. Era o atmosfera festiva cu multa mancare, bautura si muzica. Toata lumea se distra. Erau in jur de 8 oameni la masa si faceau un zgomot infernal. Eu ma invarteam pe langa ei, simtindu-ma parca singur. Simteam o singuratate pe care o pot simtii si acum, e singuratatea pe care as alege-o oricand in schimbul a orice bogatie pamanteasca. Eram parca singurul treaz, eram singurul care intelegea cu adevarat ce se petrece.

Am realizat atunci ceva foarte important, am realizat ca adultii sunt nebuni… Am crezut asta atunci si o cred si acum. Vad asta in fiecare zi si ba mai mult, ocazional nebunia mintii ma cuprinde si pe mine.

Cum ziceam, toata lumea se distra. Faceau schimb de idei, se contraziceau, isi exprimau dorintele si altele… Pentru mine, tot ceea ce ziceau ei era lipsit de substanta, pentru ca nu avea un adevar absolut, nu era conectat la viata. Ma multumeam sa ii vad si sa ii ascult, stateam linistit si pluteam intr-un sentiment de pace profunda in mijlocul agitatiei.

Cred ca majoritatea copiilor au avut realizarea asta. Unii au inteles ca adultii sunt nebuni SAU au inteles ca nebunia e in mintea proprie, caz in care au incercat sa se alinieze cu cerintele lumii materiale…devenind nebuni!

Taguri: adevar absolut, adultii sunt nebuni, nebunia mintii, pace, pace profunda, singuratate